uite. poze.

ziua 2. partea 2.

rămas în urmă cu povestea, da.
eu şi mama am mers cu viteză pe biciclete fără frâne. dacă aş fi ştiut cât de mult îi place, nu i-aş fi spus că am obosit. şi dacă a fi ştiut atunci cum se simte, aş fi lăsat-o să vorbească. împreună, prin vânt, pe străzi. mi-a predat basic local sorcery. ha!

Tu, bun venit.

Tu, care te-ai certat cu portocala vorbitoare că e arţăgoasă şi care închizi ochii pentru a face loc poveştii... de astăzi vei fi Tu.
Ai ales: P. Scrie!

ziua 2. partea 1.

se întâmplă în cologno monzese. în spate sunt eu. sub maşini garajul 114 cu multe biciclete, în dreapta muncitori români, departe antenele de la mediasat, televiziunea lui berlusconi.

înapoi în ziua 1.

nu ţi-am povestit de mufă. m-am gândit că nu se asortează cu verde, biciclete, poveşti. şi nu se asortează, dar mufă e, cred, bun pentru spart gheaţa. mufă are 23 de ani şi mersul legănat. buletinul i-a trecut prin grele încercări, iar acum abia se mai poate citi că e dintr-un sat de lângă flămânzi. mufă are pantalonii murdari şi cercel în ureche. nu are bagaj şi a mers până în italia pe datorie. tot pe datorie a fost lăsat de unguri să treacă graniţa. "unde ai ţinut, mă, buletinul, în cuşcă la câine?". "eu sunt şoferul, hai că ne ştim de mult, ia 20 de euro că e băiat bun şi muncitor". mufă a dormit tot drumul şi era cât pe-aci să stau lângă el. mufă a ajuns în milano, unde îl aşteaptă un frate şi încă 10 persoane, toţi colegi într-un apartament de două camere.

e blondă şi nu zâmbeşte niciodată. pare că începe să plângă şi intreb "sunteţi bine?". "da, foarte bine, multumesc. mă bucur mult că am ajuns". când s-a întors acasă, cu două săptămâni în urmă, şoferul a lăsat-o la târgu frumos. era noapte, ploua şi nici măcar nu nimerise judeţul. acum era din nou în milano şi-şi amintea de soţul alcoolic, de copilul pe care şi l-a adus cu greu aproape, de mâncarea pe care o cărase de acasă şi care, pe drum, se stricase. e nervoasă şi obosită şi i-au murit părinţii. nu a strans mare lucru şi nu ştie cum să explice asta rudelor care o suspectează de îmbogăţire. aşezată pe o bordură în parcarea în care trag microbuzele româneşti, începe să plângă.

ca'n tinereţe fără bătrâneţe şi amelie

nu mai ai timp. nici să dormi, nici să participi la ce ţi se'ntâmplă, nici să te laşi pe spate şi să priveşti şi oricum nu e genul tău de film. pentru că rolul principal sax es, e cu antierou şi cu replici dintr'alea care sună bine, dar nu's ale tale. legat cu fire. cineva trage şi te aruncă dintr-o poveste'n alta. schimbi în timpul reclamelor, zâmbeşti frumos, când te întorci the end.