post cea mai lunga zi din an

• in curand o sa plec in cautarea unui animal fantastic. nu stiu care va fi, probabil imi voi da seama dupa ce il voi fi gasit. stiu doar ca nu e o oaie. 
• cea mai lunga zi din an a fost ieri. a fost si cea mai grea, cu plumb in vene. dar azi mi-am cumparat cafea. 
• PisiCute zice ca despre ce sa mai scriem noi si eu zic ca despre orice, ca oricum n-avem mare lucru, ca avem zile pline de nimicuri si atunci asta dam mai departe, dar acum parca-mi pare rau ca am zis asa. 
• frustrata ca am vazut un film prost, cu atatea filme bune nevazute. nu zic care, ca sa nu isi piarda vreun om timpul din curiozitate. dar imi fac lista. sper doar ca my to watch list sa nu aiba aceeasi soarta cu my to do list. o, dar daca e ca la to read ~, e chiar groaznic. desi ma bucura intoarcerea la murakami. si poate mai repar, peticesc ceva vara asta. 

star trek & dragos @ george's

daca n-ar fi dragos, coplesitor si foarte-cunoscator, n-as pune link-uri pe aicea, recunosc. dar asa, nu e corect sa nu imprastii cuvantul :D despre star trek, o emisiune intreaga cu un caracter nicidecum local, aici. si aici.  

offtopic: remember vocile

25 iunie 2010: "uite, când e linişte mi se pare că înainte am auzit voci"
cum statea bietul draft in josul paginii. fara sens, de aproape 2 ani, ca o reclama la bere.

Cu vinovatie, citez:

La începutul lui ianuarie încă nu căzuse prima ninsoare. Tanti Geta m-a chemat la Galaţi pentru că sufletul meu pereche căzuse la pat. Şi m-am urcat în tren. Şi m-am gândit la moarte. Într-adevăr, era acolo, în pat, fără puterea de a deschide ochii. După două zile şi două nopţi, a deschis ochii. Speranţa a revenit. Apoi a mişcat. Lumina a crescut. Apoi a reuşit să mănânce o farfurie de supă şi să vorbească. Viaţa s-a aprins. După alte două zile a trebuit să mă întorc la Bucureşti. Am intrat în cameră ca să-mi iau rămas-bun, sigur mă voi întoarce în weekend-ul următor!, am vrut să-i spun. Dormea sau... A deschis ochii mari şi mi-a spus: „Scrie o carte de proză scurtă!" Ce să scriu? „O carte de proză scurtă..." Iar eu am râs în sinea mea

Si uite-asa, dupa mult delir si chicoteala si ganduri minore intre ele, Petre Barbu te face sa te simti vinovat ca ai o existenta mult mai usoara si mai fara esenta decat a lui. Si ca scrii mai prost. Ca nu gasesti decat cuvinte de compromis, reflexii vagi a ceea ce ai avea de fapt de spus. Si ca ai noroc, fix noroc, fix nemeritat si ca-l risipesti de pe-o zi pe alta. De aia, oricat ti-ai dori, tu n-o sa scrii o carte si nicio pagina n-o sa te insoteasca. Si o sa ramai sociabil.

Recomand pentru o experienta cathartica Cartea mea nedorita. Pe site si in librarii.