înapoi în ziua 1.

nu ţi-am povestit de mufă. m-am gândit că nu se asortează cu verde, biciclete, poveşti. şi nu se asortează, dar mufă e, cred, bun pentru spart gheaţa. mufă are 23 de ani şi mersul legănat. buletinul i-a trecut prin grele încercări, iar acum abia se mai poate citi că e dintr-un sat de lângă flămânzi. mufă are pantalonii murdari şi cercel în ureche. nu are bagaj şi a mers până în italia pe datorie. tot pe datorie a fost lăsat de unguri să treacă graniţa. "unde ai ţinut, mă, buletinul, în cuşcă la câine?". "eu sunt şoferul, hai că ne ştim de mult, ia 20 de euro că e băiat bun şi muncitor". mufă a dormit tot drumul şi era cât pe-aci să stau lângă el. mufă a ajuns în milano, unde îl aşteaptă un frate şi încă 10 persoane, toţi colegi într-un apartament de două camere.

e blondă şi nu zâmbeşte niciodată. pare că începe să plângă şi intreb "sunteţi bine?". "da, foarte bine, multumesc. mă bucur mult că am ajuns". când s-a întors acasă, cu două săptămâni în urmă, şoferul a lăsat-o la târgu frumos. era noapte, ploua şi nici măcar nu nimerise judeţul. acum era din nou în milano şi-şi amintea de soţul alcoolic, de copilul pe care şi l-a adus cu greu aproape, de mâncarea pe care o cărase de acasă şi care, pe drum, se stricase. e nervoasă şi obosită şi i-au murit părinţii. nu a strans mare lucru şi nu ştie cum să explice asta rudelor care o suspectează de îmbogăţire. aşezată pe o bordură în parcarea în care trag microbuzele româneşti, începe să plângă.