the one and only day in september

preaocupata cu singuratatea & alte minitreburi, am uitat. si era doar cea mai importanta zi din noul plan de viata. l-am stricat si pe asta.

nu mai stiu, mint

Esti mai departe de solutie ca oricand. Avantajul e ca te-ai linistit si iti pasa mai putin. Problema intra pe fading away mode. Asta confirma teoria ca sunt chestiuni care-ti inving proactivitatea, pe aia ti-o mananca intre mesele principale. Felul tau de a actiona e un snack. Au viata proprie, te surprind cand incep si dispar cand iti pierzi speranta si energia. Life's good.

Pauza de cafea

Cum sa rezisti la ditamai cursul fara sa iesi putin din el.. Si'n cap ai doar "The ending got so ugly/ You never ever loved me/ Dreamed about you baby/ I know you have to hate me/ I’m naked and I’m filthy/ And both of us are guilty" de pe cel mai recentul si mai tristul [zice lumea si apoi asa zici si tu post-ascultare] album al lui LC ca parca tot ce-o scos e ca sa ai tu o coloana sonora la nesfarsitul curs de singuratate. Da-ti o pauza cat de-o cafea si-un "anyhow".

un cantecel care zice

zice asa. esti vlaguit. iar ai murit a little.

Tot curs de singuratate. Peer assessment

Ai rabufnit. Poc in moalele capului. Peste ochi. In cele mai gresite locuri cu o furie proaspata. Ti-ai dat bipolar disorder-ul pe fata cum s-ar zice. Nu te-ai eliberat totusi de niciuna dintre frustrari, nu ti s-a inflamat self esteem-ul, nu ai rezolvat nimic. Numai vanatai si oase rupte in stanga, in dreapta si in celelalte parti din afara sistemului binar de orientare. Ai gresit.

Cum spui "imi pare rau", dar inca sa pari auto-stapan, sa zambesti in felul ala in care inca iti asumi raspunderea, dar detii controlul propriilor furii? Nu ai cum si nici de ce, e un moment bun de asumare a unei metode gresite. Se vor recupera usor si se vor indeparta fara sa mai stie de ce exact sau poate cu o poveste despre tine in care aveai sapte capete si mancai sticla si parca erai fain, o descoperire riscanta deci neavantajoasa. Vag, dar cert.

Ai gresit crezand ca e mai usor sa aduci oameni langa tine decat sa te duci tu langa ei. Nu mai usor, mai demn si demn is the new ceva. Adica nu pe toti, pe ala relevantul din capul tau, la care te tot raportezi si din cauza caruia te vezi acum schimonosit, bun de nimic, spre zero si te scufunzi. Nu mai e nimic de spus si totusi simti nevoia sa vorbesti. N-ai cu cine (hei, aicea'i faza cu singuratatea, remember?). Lovesti.

Despre senilitate. Anexa la cursul de singuratate

Sa-ncepem, ca tot n-avem nimic mai bun si mai nevirtual de facut si nici noaptea nu mai e asa tanara.

Citez de la Elizabeth Bishop si pe cuvant ca-mi plac si celelalte strofe, dar toate gramada nu dau bine pe perete urbanizant. Ma pot abtine, iata the "One Art" I can surely master:

I lost two cities, lovely ones. And, vaster,
some realms I owned, two rivers, a continent.
I miss them, but it wasn't a disaster.

[Faci lucruri doar ca sa te prinda momentul judecatii de dinainte cu temele facute. Ti-ai bifat viata? te-ntreaba. Ohoho, dupa fiecare Enter, am tinut Shift-ul apasat si nu am scapat formatarile de sub control. Nu ai risipit nicio bucata de timp, cand ai calcat peste oameni ca, deh, isi desfaceau bratele in drumu-ti, i-ai traversat usor apasat, cat sa nu te afunzi, dar sa te tina minte.]
*Faza cu senilitatea e ramasa de mai demult si va fi conectata cu tot restul la o interventie urmatoare. De fapt, era numai pretext ca sa spui o poezie, sa fie clar ca stii ceva pe de rost.