in fine. bref

actul II

scena I
(un batran narator intra pe scena, isi cauta un loc, tranteste privirea in pamant, parca jenat)

batranul: el-ea si ea-el s-au cunoscut mai bine. practic, fara sa stie mai nimic unul depre altul. purtatori ai celor mai stupide nume din istorie - exceptand cateva sate botosanene - se privesc in ochi. prin ochi. nu au piele nu, au par. sunt goi si poarta arbalete pe piept. apoi se ingroapa cu "la revedere". (se uita in jur. ca si cum abia s-ar fi trezit. isi cauta un alt loc, vorbeste privind publicul in ochi) stiti, a fost un joc. nu, nu suna bine. cum sa va explic? un eseu. da, da, eseu. nu va uitati asa la mine... cred ca nu va mai urma. (iese)

scena II
(el si ea vin din parti diferite. se opresc, fata in fata, se privesc in ochi)

el: la revedere...
ea: da, da. asa e. cum altfel?
difuzorul ea: poate nu.
ea: esti bine?
el: da.
ea: bine. tu?
el: bine.
ea: bine.
el: stiam ca asa va fi. flirtul se incheie si iti creste parul.
ea: credeai ca va dura mai mult? nu ti-am povestit despre mastile de ciocolata?
el: nu.
ea: nici despre porumbelul care a deschis ochii si si-a injunghiat amanta?
el:nu.
ea: ciudat... dar despre portocale?
el: despre portocale mi-ai povestit odata. dar am uitat.

(sfarsit)